„Șepcuța” norocoasă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu Halagian purtând pe cap celebra bonetă cu „Chicago Bulls” pe
bancă, Gloria a reușit cu noroc prima victorie din acest campionat,
oaspeții irosind un penalty la scorul de 1-1

Csaba Borbely a marcat prima dublă din carieră și a întors
rezultatul după pauză, într-un meci în care Călin Albuț a apărat un
penalty la 1-1.

Meciul cu Oțelul a început la fel de prost pentru Gloria ca și
acest campionat. Golul lui Antal (24) a venit ca un fulger pentru
echipa lui Halagian, care găsea cu greu drumul spre poarta lui
Kolev, bazându-se doar pe timidele încercări ofensive ale lui
Borbely, Hora și Sânmărtean. Pauză, și suporterilor bistrițeni le-a
dispărut orice urmă de speranță.
În partea a doua însă, Gloria a arătat altă față. A fost mult mai
decisă și mai incisivă în atac. Borbely a răzbunat ocaziile din
prima parte și a marcat după un corner (49). Golul i-a supărat pe
gălățeni, care au revenit în atac, dar două episoade le-au tăiat
elanul. Mai întâi, Viglianti a văzut „roșu”, iar apoi Albuț a
apărat penalty-ul lui Pena (65). Asta a și așteptat Csaba Borbely,
care s-a gândit că e momentul pentru prima „dublă” din carieră și
l-a învins încă o dată pe Kolev, după o fază marca Lucian
Sânmărtean. Prima victorie pentru Gloria, care prinde viață în era
Halagian.

Vali Năstase și Albuț s-au luat la
bătaie


Situația grea din clasament îi face pe jucătorii Gloriei să fie
foarte irascibili. Asta s-a putut observa în minutul 56 al meciului
cu Oțelul, când Vali Năstase nu a reușit să-l blocheze pe Matei, și
gălățenii au trecut pe lângă gol. Albuț s-a repezit imediat la
fundaș pentru a-i reproșa intervenția, dar acesta și-a luat
coechipierul de gât. Ambii au văzut cartonașul galben.(Doru
Ilieș)

Click aici
pentru comentariul live text al
meciului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×